Taticul natiunii

Mare greseala au facut toti cei care s-au napustit sa declare ca Traian Basescu, dupa aterizarea fortata de vineri seara in mijlocul presei inamice, a golit de substanta institutia prezidentiala!

Nici vorba: a procedat perfect din punct de vedere retoric, tactic si strategic, iar desantul sau a fost o reusita. Metafora cu ziaristii-tonomat i-a iesit la fix: usor
de inteles, cu efect vizual destul de pregnant, genul de eticheta nerazuibila. E drept ca pentru o clipa stai si te intrebi de unde i-a venit, stiut fiind ca el e mai obisnuit cu dedicatiile prin aplicarea
bancnotei pe fruntea lautarilor (sau, dupa caz, a dosarelor pe fruntea santajabililor) decit cu scula de cintat pe bani
prin introducerea monedei. Deci, stilistic, a nimerit-o - se si vede, se si aude (apropo, ati remarcat ca dom’ presedinte are predilectie pentru comparatii cu obiecte si fiinte cintatoare cind vine vorba de jurnalisti - trompete, tonomate, pasarici?). Tactic, seful statului a facut o miscare inspirata, punindu-se la adapost de aici incolo de alte atacuri: si-a aruncat familia in fata dupa modelul pirandelor care-si iau puradeii de picioare si lovesc cu ei in scutieri. Orice se va mai spune de-acum incolo despre copilul timid va fi socotit o expresie a frustrarii presei, aceasta adunatura de bicisnici care n-are curaj sa-l infrunte pe capul familiei si se ia de aia mica. Iarasi o miscare reusita, cu observatia ca nu era nevoie sa abdice de la statutul de sef al statului pentru a se prezenta drept parinte ocrotitor, fiindca asta da nastere la speculatii: pai ce, orice tata din tara asta caruia ii este agresata fiica are spatiu nelimitat de antena pe toate posturile? Ar prinde maxim citeva secunde la jurnalul de 5, subtitrat anonim „tatal violatei“. Din punct de vedere strategic, actiunea in forta a lui Traian Basescu a fost si ea bine planificata. Dupa modelul 322 - care i-a asigurat succesul la referendum -, presedintele a delimitat bine teritoriul inamic si a plasat in interior citeva tinte identificabile, cu nume, biografie si chip, ca sa aiba lumea spre cine sa-si dirijeze revolta si scuipatii. Acum, ca a mai amestecat ziaristii cu entertainerii, nu e mare lucru, ca doar si poporul cind spune jurnalist baga la gramada si cititori de prompter, si saltimbanci ai micilor
ecrane. Marea izbinda a actiunilor prezidentiale (nu doar de vineri seara) este ca a dat functiei prezidentiale o cu totul alta destinatie decit cea formal-limitata din Constitutie. Presedintele e si el om, are voie si el sa se distreze, dar sa se si enerveze, sa bage cutitul in aia de se iau de familia lui, sa spuna ce-i vine la gura despre oricine. Noua matrita a functiei de presedinte al Romaniei e desenata acum de Traian Basescu in asa fel incit numai el sa o poata umple. Nici un alt potential candidat la alegerile din 2009 nu are cum sa se incadreze in desenul trasat cu stiinta si program
de cel mai iubit dintre romani.

La noi, increderea in orice autoritate creste sau scade doar in functie de evolutia si gradul de simpatie ale cite unui personaj, asa ca nu mai exista nici un reper institutional. Justitia, Guvernul, Parlamentul, sindicatele, presa, partidele sint judecate cu gindul la un nume, la o fata, nici una dintre ele nereusind sa traiasca sanatos, pe propriile picioare. Cit despre Presedintie, ea este institutia cea mai strins legata de persoana care o intruchipeaza si care o modeleaza prin deformare, de la statutul de Tatuc la cel de tatic al natiunii.